Dacă tăceai, filosof rămâneai?

Dacă tăceai, filosof rămâneai?

46.00 lei

Anton ADĂMUŢ, născut în 1962, comuna Butea, jud. Iaşi.

Prof. univ. dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Departamentul de Filosofie. Este conducător de doctorat din 2002.

Publică studii şi eseuri în reviste de specialitate şi de cultură.

Cărţi publicate: Filosofia substanţei, Editura Institutul European, Iaşi, 1997 (Premiul „Vasile Conta” al Academiei Române, secţiunea Filosofie); Literatură şi Filosofie Creştină, Editura Fides, Iaşi, 1997; Schiţă pentru o istorie subiectivă a filosofiei, Editura Junimea, Iaşi, 1999; Filosofia Sfântului Augustin, Editura Polirom, Iaşi, 2001; [Şi] Filosofia lui Camil Petrescu, Editura Timpul, Iaşi, 2007/2008, ediţia a II-a revăzută şi adăugită; Cum visează filosofii, Editura ALL, Bucureşti, 2008; Filosofie şi Teologie la Sfântul Augustin, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009; Fenomenologia celuilalt (Cazul Platon – Banchetul), Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011; Amicus Plato sed magis amica veritas. Istoria spusei de la Homer la Tarski, Editura Institutul European, Iaşi, 2018 (Premiul „Spiru Haret” al MLNR în parteneriat cu Academia Română, 2019; Premiul USR, Filiala Iaşi, 2019).

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 372
ISBN 978-973-37-2756-9 Categorii: ,

Autor: Adămuţ Anton

Descriere

Am obiceiul, bun, cred, de a reveni frecvent asupra textelor mele. Le revăd, le rescriu, încerc să nu le stric, nu sunt dintre aceia împotriva cărora nu se cade să ai dreptate. Textele din acest volum, în parte, au mai fost publicate, în parte nu, le reiau acum, le augmentez substanţial, pe cele mai multe le-am dublat, este şi motivul pentru care le reunesc în acest volum sub un titlu, cred, suficient de potrivit. Vorbesc despre locuri obscure nu numai din istoria filosofiei, despre tăcere, scriitură şi filosofie la Boethius, despre ce înseamnă „râs homeric” şi despre cum doar zeii pot râde astfel, despre un loc nediscutat, deşi foarte obscur, din cel mai clar şi distinct filosof, Aristotel. Mă opresc şi asupra unui paradox, felix culpa, ceea ce revine la a spune că dacă Adam nu ar fi păcătuit, Cristos nu ar fi venit, apoi la câteva chestiuni augustiniene care sfârşesc în spusa curiosa virgo semper in periculo. Cartea se încheie cu două texte care tratează alte ciudăţenii: dacă Hegel a fost francmason, şi Fenomenologia spiritului este organizată după grade masonice (33) şi, în fine, ocurenţe aparent nelalocul lor în textele unui matematician, logician şi filosof al procesului, Whitehead. Vorba lui Cristos însă, nimeni nu-i bătut în cuie! Şi din acest motiv, de la Iuda încoace orice sărut devine o afacere pe proprie răspundere. Concluzia? Eşti inteligent dacă nu crezi decât jumătate din ceea ce auzi; eşti înţelept dacă ştii şi care este jumătatea!

Anton ADĂMUŢ

 

*

Într-o firmă, la prânz, când angajaţii s-au întors la lucru după pauza de masă au găsit cu toţii un e-mail cu următorul mesaj: „Astăzi, colegul tău care te-a împiedicat de atâta timp să progresezi a murit. Dacă vrei să-ţi iei rămas bun de la el, vino în sala de conferinţe. Acolo este depus”. Oamenii intrau unul câte unul în sala în care pe masă era aşezat un sicriu deschis. Unii afişau tristeţe, alţii arătau curiozitate, cei mai mulţi se bucurau pentru că respectivul a murit. Dar, surpriză, în coşciug nu era un om, era o oglindă!

E.J. Smith, căpitanul vasului Titanic, scria cu cinci ani înainte de scufundarea celebrului transatlantic: „În toată carierea mea, n-am fost implicat niciodată în vreun accident demn de atenţie. În toţi anii petrecuţi pe mare, nu am văzut decât un vas aflat la ananghie. N-am observat vreo epavă şi nici nu am produs vreuna. De asemenea, nu m-am aflat în vreun necaz care să ameninţe cu producerea unui dezastru”.

Din acest motiv oamenii trebuie să fie mereu pregătiţi pentru a face faţă foarte puţin probabilului, în felul în care ar întâlni o lebădă neagră.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Dacă tăceai, filosof rămâneai?”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top