Cu amurgul în lesă: 101 poeme

Cu amurgul în lesă: 101 poeme

25.00 lei

Ultimele cărţi de poezie ale lui Valentin Talpalaru, Nopţi cu chirie (2004), Liniştea vînatului (2005), Acordorul de semne (2006), Ultimul vorbitor de umbră (2009) şi Poemele Deltei. Rodion (2011), continuînd o serie începută cu Întoarcerea menestrelului (1979), Nopţile Şeherezadei (1985) şi Ghemuit într-un sîmbure (1998) sunt ale gîlcevii şi reconcilierii cu sine, ale unui armistriţiu mereu căutat între o “carne prost încheiată şi plină de cute” şi un “devorator de felinare”;

  • AN APARIŢIE:: 2013
  • FORMAT::
  • NUMĂR DE PAGINI:: 180
ISBN 978-973-37-1672-3 Categorii: ,

Autor: Talpalaru Valentin

Descriere

Ultimele cărţi de poezie ale lui Valentin Talpalaru, Nopţi cu chirie (2004), Liniştea vînatului (2005), Acordorul de semne (2006), Ultimul vorbitor de umbră (2009) şi Poemele Deltei. Rodion (2011), continuînd o serie începută cu Întoarcerea menestrelului (1979), Nopţile Şeherezadei (1985) şi Ghemuit într-un sîmbure (1998) sunt ale gîlcevii şi reconcilierii cu sine, ale unui armistriţiu mereu căutat între o “carne prost încheiată şi plină de cute” şi un “devorator de felinare”; transferată în structura textului însuşi, această gîlceavă a fiinţei interioare cu învelişul său de închiriat, bine pusă în valoare în antologia de autor Cu amurgul în lesă (2013), devine una a limbajului poetic cu ceea ce ar fi “limbajul comun”, unind/ despărţind realităţi pe oare poetul nu le aşază în confruntare, ci le descoperă punţile de comunicare şi viruşii de contaminare: versul se pliază “ca o plapumă” peste “asfaltul unduind”, în farmacii “licenţioase” se vînd, pe sub mînă, “infuzii nocturne”, zodiile sînt făcute fără rod, iar nopţile, pictate “cu otravă”, luna e folosită “doar xerox alb-negru” şi în leprozerii se adună cuvinte “cu trei degete”.

Ioan Holban

Additional Information

Weight 0.5 kg

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Cu amurgul în lesă: 101 poeme”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top