Cronograful de la Bălţiburg

30.00 lei

Un traficant rafinat de melancolii și un stilist de miraje ale iubirii e, în primul rând, Ioan Radu VĂCĂRESCU. Traficant pentru că (probabil după lecția lui Mircea Ivănescu, dar cu alt temperament sentimental) Văcărescu ascunde esențialele sub o scriitură lejeră, aproape de sporovăială și-n formula orală a banalității, ca și cum poemul n-ar fi un eveniment și-n el n-ar fi loc de nici un eveniment, nici expresiv, nici confesiv, nici spiritual. Sunt însă simple trucuri de irelevare sub protecția cărora Văcărescu trece clandestin deopotrivă o devoțiune sentimentală și o melancolie existențială care s-a transformat în substanța poemelor.
Pornite, de regulă, fără ceremonial, ca și cum ar fi fragmente din derizoriul cotidian, poemele sale duc totdeauna spre un miez încărcat și iradiant. Vorbăria și notațiile fără nici o pretenție sar deodată într-un fel de vertij existențial și expresiv iar spleenul cotidian culminează într-un miraj nuclear. În plin oțiu, „lumina asta care intră dintr-o dată pe fereastră” îl „soarbe” „precum în crevasa invizibilă ghețarul/ un schior singuratic pe pantele oarbe”. „Evenimentele” care păreau excluse se produc inevitabil, chiar dacă ascunse după perdele de notații ce se joacă de-a insignifianța. Văcărescu e un meșter de ascunzișuri și capcane, de aparente declasări ale simbolurilor și de „compromiteri” ale prestigiului lor. Dar dincolo de programatica lor declasare și compromitere – și tocmai prin ele – survine sensul lor elevat.
Ca să fie iubire, Dumnezeul lui Văcărescu e în aparență un câine. Dispare astfel toată emfaza esențialelor în triumful umilității lor eficiente. Nu ce etalează, ci tocmai ceea ce (pare că) ascunde
e decisiv în poezia lui Văcărescu.
Al. CISTELECAN
  • An apariţie:: 2019
  • Format:: 16,5 x 18,5 cm
  • Număr de pagini:: 136
SKU: 978-973-37-2276-2 Categorii: ,

Autor: Nicolae Leahu

Descriere

De fapt, [la Nicolae Leahu] avem a face cu un neastîmpăr cultural ducînd la un spectacol al formelor istorice, înfiorate nu doar de satisfacția prefirării lor, ci și de senzualitate. Poetul se plimbă lejer printre ele, complice surîzător, aidoma unui profesor printre niște fete atracțioase…
Gheorghe GRIGURCU
… lirica lui Nicolae Leahu tălmăcește, sub aparențele unei ars amandi, o iscusită, perpetuă ars poetica. […] Postmodernizînd cu grație, rafinatul alcătuitor de stihuri, mereu pus pe șotii și sedus
de ludic, înrudit cu Șerban Foarță doar prin magmatica retorică de suprafață a versului, truchează în cele ce urmează lirica mistică, redînd poemului de dragoste demnitatea și sensul lui originar, reactualizînd declarativul: „să te iubesc în taină ca un mitropolit/ să te absorb din miruri și tămîie”.
Livia IACOB
Alungarea… este o carte despre infinitul mic al filologicalelor și un triumf de mare artizan, totodată. Mă explic: poezia nu este, după mine, numai spontaneitate, tot astfel precum nu e nici doar meșteșug. Dovadă volumașul acesta, care întrupează într-un stil de mare clasă meșteșugul spontaneității…
Ghenadie NICU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Cronograful de la Bălţiburg”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top