Critica de direcţie. Inelul. Mărimi scalare

Critica de direcţie. Inelul. Mărimi scalare

56.00 lei

Adrian Lesenciuc, poet, prozator, eseist.

S-a născut în Câmpulung Moldovenesc, la 21 august 1975. Profesor universitar abilitat.

Debut absolut în revista Astra (1997). Debut editorial cu volumul de versuri Antifilosofia (1998). Colaborator la publicaţiile Tribuna, România literară, Steaua, Caiete silvane, Ateneu, Apostrof ş.a. Redactor-şef al revistei literare Libris. Prezent în reviste, antologii şi volume colective publicate în ţară şi străinătate (cu texte traduse în peste zece limbi). Este membru al filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România din 2000. Preşedinte al filialei din 2013. Autor a numeroase volume de versuri, studii de critică şi istorie literară, romane.

A primit Marele Premiu la Concursul Naţional de Poezie „Octavian Goga”, Cluj-Napoca (2017). Pentru romanul Cimitirul eroilor i-a fost decernat premiul „Cartea Anului” la Colocviul Romanului Românesc, Alba-Iulia (2018). Romanul Limbile vântului a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2018. Romanul Cimitirul eroilor, tradus în franceză şi publicat la Les Editions Bleu et Jaune din Paris (2024), a fost nominalizat la premiul Salon du livre de Chaumont. Romanul Balada a fost tradus în albaneză şi publicat la Onufri (2024). Tot în 2024 i-a apărut la editura Corint romanul Limba lui Hristos. La Junimea a publicat anterior primul volum din Critica de direcţie, intitulat Analiza vectorială (2021).

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 324
ISBN 978-973-37-2824-5 Categorii: ,

Autor: Lesenciuc Adrian

Descriere

Tot mai mult, în ultimul deceniu, istoricii literari rătăcesc în ideile altora. Departe de luminile consacraţilor, Adrian Lesenciuc a accelerat publicistica şi munca de critic şi istoric literar în genere cu vocaţia discreţiei. Aşezate într‑un sistem lipsit de prejudecăţi, textele lui de cercetare conectează măsura şi curiozitatea pentru ideile noi. Trudnic şi întovărăşit cu exigenţa, perfecţionist şi sagace, autorul braşovean stăpâneşte registre diverse. Adrian Lesenciuc este exaltat în reinterpretările cu greutate, un polemist stăpânit, prudent în reabilitări, cu respect pentru valorile ce trebuie citite integral pentru a fi revizuite.

Harnic şi constant în publicistica literară şi academică, Adrian Lesenciuc şi‑a propus să analizeze literatura prin spaţiul vectorial. Ironic cu criticii incapabili să observe că operează la nivel intuitiv cu banale translatări vectoriale, Adrian Lesenciuc este încredinţat că criticii de întâmpinare analizează scalar şi măsoară analogic opere diferite, în vreme ce comparatiştii se limitează la direcţii delimitate, reducând astfel vectorii la mărimile lor scalare (pe care le şi compară). Literatura ar fi, aşadar, un câmp vectorial, „multidirecţional”, iar contestarea şi incapacitatea criticii autohtone, crede Lesenciuc, vin din neputinţa comparării mărimii vectoriale. În Critica de direcţie. I. Analiza vectorială (Iaşi, Editura Junimea), autorul braşovean iniţiază un proiect ambiţios despre parcursul literaturii române în raport cu „complexitatea tensorilor din câmpul cultural autohton, în acord cu analiza vectorială sumară în primul volum”, iar în cel de‑al doilea, să urmeze analiza scalară a unui eşantion temporal. Ce cuprinde, concret, analiza vectorială? Ea chestionează originea, direcţia şi sensul. Despre primul concept‑umbrelă, originea, Lesenciuc porneşte de la Braşov ca centru al tiparului românesc. Acribios, el trece cu naturaleţe prin registre istoriografice şi sociologice.

Marius MIHEŢ

 

 

Unul dintre cei mai promiţători autori din generaţia de mijloc, Adrian Lesenciuc este un scriitor neliniştit de criza gravă în care se află societatea românească, sufocată de absenţa unei viziuni clare şi măcinată de contra-selecţia valorilor. Poezia şi proza sa sunt încărcate de o gravă trăire a crizei, în timp ce critica sa pendulează între afirmarea valorilor clasice şi stimularea responsabilă a noilor voci ale literaturii române.

Răzvan VONCU

 

 

Adrian Lesenciuc a făcut o observaţie interesantă: el a spus că în timpul comunismului noi ne-am obişnuit cu scriitori oarecum recunoscuţi de oficialitate, nu neapărat de oficialitatea politică, dar recunoscuţi. Critica juca un rol important atunci. Să nu uităm că, începând de prin anii ’70, manualele s-au făcut după canonul critic, nu după canonul Partidului Comunist. Deci existau scriitorul oficial în sensul propriu, cum era A. Toma pe la începuturile comunismului, dar şi scriitorul oarecum oficializat, cum vorbim la un moment dat de Arghezi, Blaga, despre care nu puteai să scrii chiar oricum. […] Observaţia lui Adrian Lesenciuc mergea mai departe şi spunea: astăzi, într-un fel, se întâmplă acelaşi lucru, adică sunt împinşi în faţă, „oficializaţi”, nişte scriitori nu neapărat valoroşi, mai ales că criteriul de valoare nu mai există practic în marea masă a criticilor tineri, doar că cei care fac lucrul ăsta sunt grupuri minoritare, scriitori mai mult sau mai puţin valoroşi, care reuşesc să-şi impună punctul de vedere.

Nicolae MANOLESCU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Critica de direcţie. Inelul. Mărimi scalare”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top