Critica de direcție. Inelul. Deschideri vectoriale

Critica de direcție. Inelul. Deschideri vectoriale

56.00 lei

Adrian Lesenciuc, poet, prozator, eseist.

S-a născut în Câmpulung Moldovenesc, la 21 august 1975. Profesor universitar abilitat.

Debut absolut în revista Astra (1997). Debut editorial cu volumul de versuri Antifilosofia (1998). Colaborator la publicaţiile Tribuna, România literară, Steaua, Caiete silvane, Ateneu, Apostrof ş.a. Redactor-şef al revistei literare Libris. Prezent în reviste, antologii şi volume colective publicate în ţară şi străinătate (cu texte traduse în peste zece limbi). Este membru al filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România din 2000. Preşedinte al filialei din 2013. Autor a numeroase volume de versuri, studii de critică şi istorie literară, romane.

A primit Marele Premiu la Concursul Naţional de Poezie „Octavian Goga”, Cluj-Napoca (2017). Pentru romanul Cimitirul eroilor i-a fost decernat premiul „Cartea Anului” la Colocviul Romanului Românesc, Alba-Iulia (2018). Romanul Limbile vântului a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2018. Romanul Cimitirul eroilor, tradus în franceză şi publicat la Les Editions Bleu et Jaune din Paris (2024), a fost nominalizat la premiul Salon du livre de Chaumont. Romanul Balada a fost tradus în albaneză şi publicat la Onufri (2024). Tot în 2024 i-a apărut la editura Corint romanul Limba lui Hristos. La Junimea a publicat anterior primul volum din Critica de direcţie, intitulat Analiza vectorială (2021).

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 524
ISBN 978-973-37-2825-2 Categorii: ,

Autor: Lesenciuc Adrian

Descriere

Naraţiunea de istoric literar se remarcă în toate fragmentele despre Coresi şi matca braşoveană a culturii române. A nu se confunda cu tipologia clasică de istoric literar. Căci Adrian Lesenciuc poate vorbi simultan despre, să zicem, Evangheliarul lui Filip Moldoveanu şi despre Mark Zuckerberg. Mobil în idei şi comparaţii, criticului pare să‑i lipsească doar partenerul de polemică. Neezitant în faţa exagerărilor din trecut faţă de probleme identitare şi ideologizările extreme, autorul citeşte critic cu pasiune. Din punctul lui de vedere, o istorie critică a literaturii române scoate în evidenţă trei căi majore de raportare la schimbările culturale. O dată, dialectica închiderii‑deschiderii culturii prin logică „disjunctivă” şi „conjunctivă”. În al doilea rând, raportul cu exterioritatea a dat naştere reflectării „difuzionismului”, rezultând preluări selective sau neselective din spiritul vremii. În fine, al treilea nivel urmează coordonatele spaţiale, prin schimburi bazate pe originalitatea paradigmei balcanice.

În toate, Adrian Lesenciuc citeşte cultura asemenea unei fiinţe vii ce acumulează experienţă pentru construcţia de tip synalethistă. Termenul din urmă fiind preluat de la Noica şi consemnează formaţia logică în care totul se derulează tematic prin deschiderile culturale, explicând totodată procesul acţiunii culturale prin propunerea temei, „deschiderea liberă”, „închiderea” şi, în cele din urmă, „închiderea organizată”. În privinţa direcţiei şi sensului, autorul recuperează autori uitaţi sau marginali, pe care‑i pune în contact cu canonicii. Este şi cazul lui A.I. Brumaru, de pildă, al cărui demers ontologic lupta cu paradigmele glocale. Translaţia de vectori se apropie de sensibilităţile actualităţii, contrapunând dezbaterii critica de direcţie şi apocalipsele zilei. […] În toată mecanica teoriilor, cu mutaţiile antiumaniste din jur, Adrian Lesenciuc îşi construieşte singurătatea cu optimismul captivului din purgatoriul actualităţii.

Marius MIHEŢ

 

 

Adrian Lesenciuc compară existenţa în comunism a unei unice opinii oficiale cu political correctness de astăzi, promovată la fel de autoritar, dar nu de către Stat, ci de un anumit grup, deocamdată minoritar, dar îndeajuns de tenace pentru a reuşi să-şi impună opinia. Întrebarea este cum reuşeşte acest lucru şi de ce societatea îi încredinţează o autoritate prin nimic justificată. Explicaţia care îmi trece prin cap este declinul intelectual şi artistic al unui public consumator care nu mai este după chipul şi asemănarea societăţii umaniste de altădată, ci croit pe măsura kitschului dominant aflat la modă, datorat, în definitiv, lipsei de spirit critic. Noile tehnologii nu încurajează creaţia individuală, ci pe aceea colectivă. Omul gândeşte tot mai puţin cu capul său. Şcoala nu acordă interes iniţiativei personale. Privesc eu însumi cu o anumită rezervă această explicaţie, mai ales în condiţiile următorului paradox: deşi rescrierea, aşa zicând, pe înţelesul noului public a numeroase opere contemporane şi clasice ar fi trebuit să sporească producţia de carte, căci e vorba despre un public mult mai numeros decât oricând înainte, în SUA, bunăoară, s-a constatat o penurie a producţiei de romane noi. […]

Se pare că political correctness creează dificultăţi agenţilor literari şi implicit editorilor în a-i convinge pe romancieri să respecte dogmatismul devenit obligatoriu. Ceea ce nu înseamnă că unii romancieri tineri n-au marşat deja.

Nicolae MANOLESCU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Critica de direcție. Inelul. Deschideri vectoriale”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top