Congresul de pace de la Paris (1856): prefaceri europene, implicaţii româneşti

Acasa|Historia magistra vitae, Cărți|Congresul de pace de la Paris (1856): prefaceri europene, implicaţii româneşti

Congresul de pace de la Paris (1856): prefaceri europene, implicaţii româneşti

30.00 lei

La 18/30 martie 1856, plenipotenţiarii europeni, întruniţi la Paris, iscăleau tratatul ce punea capăt războiului Crimeii,expresia cea mai convulsivă a crizei orientale de la mijlocul secolului al XIX-lea.

  • AN APARIŢIE:: 2006
  • FORMAT::
  • NUMĂR DE PAGINI::
SKU: 978-973-37-1227-5 Categorii: ,

Autor: Dumitru Ivănescu, Dumitru Vitcu

Descriere

La 18/30 martie 1856, plenipotenţiarii europeni, întruniţi la Paris, iscăleau tratatul ce punea capăt războiului Crimeii, expresia cea mai convulsivă a crizei orientale de la mijlocul secolului al XIX-lea. Franţa napoleoniană, mai mult decât oricare altă putere continentală implicată în conflict, putea jubila: primul Bonaparte, înfrânt şi alungat din ţară cu concursul decisiv al Rusiei lui Alexandru I, era acum răzbunat de propriul nepot, Napoleon III, ajuns în fruntea celui de-al doilea imperiu, şi de propriul fiu natural, Alexandre Walewski, care, în dubla-i calitate de ministru de externe al Franţei şi de preşedinte al Congresului de pace, parafa anularea statutului de jandarm al Europei, recunoscut până atunci Rusiei lui Alexandru I, Nicolae I şi Alexandru II.

Additional Information

Weight 0.5 kg

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Congresul de pace de la Paris (1856): prefaceri europene, implicaţii româneşti”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top