Confesiunile criticilor literari

Confesiunile criticilor literari

40.00 lei

Profesoara Anastasia DUMITRU din Constanţa abordează în Confesiunile criticilor literari o temă vastă, interesantă, urmărind o serie de autori şi de texte începând cu Jurnalul lui Titu Maiorescu, până la Daniel Cristea-Enache, ultimul nume din sumar este cel al lui Ioan Pintea, poetul şi discipolul lui Nicolae Steinhardt.

Criticul trăieşte printre şi pentru cărţi, iar când coboară în cetate, devine un inadaptat, de aceea jurnalul îl ajută să-şi clarifice stările confuze, să înţeleagă mediul de viaţă, trăirile şi aspiraţiile celui care se oglindeşte aproape numai în alte conştiinţe creative.

Anastasia Dumitru foloseşte cu inteligenţă bibliografia critică, propunându-şi să caute repere în cărţile altor critici, în ceea ce se numeşte o critică a criticii; Gheorghe Glodeanu e invocat în cazul lui Titu Maiorescu, Ion Simuţ, în cel al lui Eugen Lovinescu, pentru ca Eugen Simion să fie pivotul textului despre George Călinescu etc. Sunt şi trei excepţii între analizele Anastasiei Dumitru; prima, cea mai frapantă, se află în abordarea cărţilor lui Nicolae Manolescu, Cititul şi scrisul şi Viaţă şi cărţi, unde Anastasia Dumitru identifică amintiri „sub semnul vizualului şi logosului” şi, mai ales, simbolistica ascensiunii copilului şi conexiuni surprinzătoare cu primul roman al lui Mircea Eliade: un text în care, autoarea respiră larg şi răspunde structurii interioare a operei analizate.

Ioan HOLBAN

 

  • An apariţie:: 2019
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 374
ISBN 978-973-37-2274-8 Categorii: ,

Autor: Dumitru Anastasia

Descriere

Profesoara Anastasia DUMITRU din Constanţa abordează în Confesiunile criticilor literari o temă vastă, interesantă, urmărind o serie de autori şi de texte începând cu Jurnalul lui Titu Maiorescu, până la Daniel Cristea-Enache, ultimul nume din sumar este cel al lui Ioan Pintea, poetul şi discipolul lui Nicolae Steinhardt.

Criticul trăieşte printre şi pentru cărţi, iar când coboară în cetate, devine un inadaptat, de aceea jurnalul îl ajută să-şi clarifice stările confuze, să înţeleagă mediul de viaţă, trăirile şi aspiraţiile celui care se oglindeşte aproape numai în alte conştiinţe creative.

Anastasia Dumitru foloseşte cu inteligenţă bibliografia critică, propunându-şi să caute repere în cărţile altor critici, în ceea ce se numeşte o critică a criticii; Gheorghe Glodeanu e invocat în cazul lui Titu Maiorescu, Ion Simuţ, în cel al lui Eugen Lovinescu, pentru ca Eugen Simion să fie pivotul textului despre George Călinescu etc. Sunt şi trei excepţii între analizele Anastasiei Dumitru; prima, cea mai frapantă, se află în abordarea cărţilor lui Nicolae Manolescu, Cititul şi scrisul şi Viaţă şi cărţi, unde Anastasia Dumitru identifică amintiri „sub semnul vizualului şi logosului” şi, mai ales, simbolistica ascensiunii copilului şi conexiuni surprinzătoare cu primul roman al lui Mircea Eliade: un text în care, autoarea respiră larg şi răspunde structurii interioare a operei analizate.

Ioan HOLBAN

 

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Confesiunile criticilor literari”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top