Comedii politice

Comedii politice

40.00 lei

Virgil TĂNASE (născut pe 16 iulie 1945, la Galaţi) este prozator, dramaturg, eseist, traducător şi regizor de teatru. A studiat filologia la Universitatea din Bucureşti (1963-1968) şi regia de teatru la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” (1970-1974) . S-a stabilit în Franţa la începutul lui 1977, continuându-şi studiile la Paris, unde a obţinut un doctorat în sociologia şi semiologia artei (1979). Din 1999 şi până în 2014 a predat Istoria civilizaţiilor la Institutul Internaţional de Imagine şi Sunet de la Paris. Între 1993-1997 şi 2001-2005 a condus Centrul Cultural Român de la Paris.

Volume publicate (selectiv):

Romane: Portrait d’homme à la faux dans un paysage marin, Flammarion, 1976; Apocalypse d’un adolescent de bonne famille, Flammarion, 1980 (Apocalipsa unui adolescent de familie, Bucureşti, 1992; 2019); L’amour, l’amour, roman sentimental, Flammarion, 1982 (Evenţia Mihăescu, tratatul dumneaei de călătorie exotică la ceasul nunţii sale dintr-un secol revolut, Craiova, 1994;  Bucureşti, 2014); Cette mort qui va et vient et revient, Hachette, 1984 (Moartea care vine, pleacă şi iar vine, Bucureşti, 2018); Zoïa, Editions Non Lieu, 2009 (Zoia, Bucureşti, 2003;  2018).

Biografii: Tchekhov, Gallimard, 2008 (Cehov, Bucureşti, 2016); Camus, Gallimard, 2010 (Camus, Bucureşti, 2017); Dostoievski, Gallimard, 2012 (Dostoievski, Bucureşti, 2018); Saint-Exupéry, Gallimard, 2013 (Saint-Exupéry, Bucureşti, 2019); Saint François d’Assise, Gallimard, 2015 (Sfântul Francisc din Assisi, Bucureşti, 2020).

Teatru: Teatru, Bucureşti, 1997 – Premiul Academiei Române; Adaptări teatrale, Iași, 2023.

Alte texte: Ma Roumanie, Ramsay, 1990 (România mea, Bucureşti, 1996); Leapşa pe murite, Bucureşti, 2011; Aşa a fost să fie (Simona Modreanu în dialog cu Virgil Tănase), Junimea, 2019.

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 200
ISBN 978-973-37-2794-1 Categorii: ,

Autor: Tănase Virgil

Descriere

Moderncarnavaltango reia specia comediei cu cântece așa cum o știm de la Vasile Alecsandri, într-o parodie enormă a stilului declamativ cu efecte comice remarcabile. […] Libret de operă și satiră contem­porană, Moderncarnavaltango este prin însușirile muzicale și vizuale unul din acele puține texte care „abia așteaptă” să fie puse în scenă. Ar rezulta fără îndoială un mare spectacol funambulesc, fantezist, încheiat cu parodia atroce a masacrului final din Hamlet.

Mircea GHIȚULESCU

 

Ferocitatea „comediilor” lui Virgil Tănase îşi are sursa în exhibarea caracterului spectacular al acestei pseudometamorfoze a lumii, prin demon­tarea mecanismelor care permit punerea în mişcare a recuzitei sale utopice: caricatură grotescă a utopiei „occidentalo‑europene”, noua lume se hrăneşte din propria‑i teatralitate ridicând artificiul şi jocul (auto)iluzionist la rangul de realitate „naturală”.

Alina CRIHANĂ

 

Noutatea pieselor lui Virgil Tănase vine tocmai din acea interfe­rență dintre modern și clasic, redată cu artă, fără a perturba structurile textului dramatic, care navighează între psihologie și absurd. Din literatura absurdului, Virgil Tănase asimilează formula protestatară care anunță prăbușirea lumii spre irațional și depersonalizarea ființei umane, expresie a crizei existențiale a modernității.

Iulia BARNA

 

Chiar scris cu „o” mare, că adică el ar fi „omenirea”, când „scormone lumina” omul rămâne iremediabil „cel ce gândește singur”. De cum suntem doi, se iscă poli­ticul. Întrucât în lumea asta nimeni nu-i aidoma c-un altul și întrucât chiar dacă am avea patru picioare n-am putea merge pe două cărări, unul din cei doi – sau din mai mulți, e tot aia ! – e ispitit să-și convingă se­menii, cu vorba sau cu bâta, că el știe care-i drumul bun, prohdeorisit din ceruri sau regularisit „științific”. Ceilalți trebuie să-l creadă și să i se supună. De-aici necazul. Ținta prezenței noastre în lume fiind ne­știută, cum va rămâne până la ultimul soroc dincolo de care n-o să mai fie nimeni care să ne spună cine a avut dreptate, călăuzul ajunge să se ia drept ceea ce nu e, îngemănat într-o aceeași mascaradă cu cei care-l ur­mează din prostie, din lașitate, din interes și ambiție sau chiar fără motiv – „numai dra­cu știe !”, spune Gogol –, uneori luându-i-o chiar înainte, mai catolici decât papa și mai moderni decât modernitatea.

De unde aceste „comedii politice” care nu vor să-ndrepte lumea, ci să o înzestreze cu lumina rampei.

Virgil TĂNASE

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Comedii politice”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top