Cititorul de poezie (Debuturi 2008-2017)

Cititorul de poezie (Debuturi 2008-2017)

35.00 lei

Ceea ce se petrece acum, în cele mai bune cărţi ale ultimilor opt ani, perioadă care ar trebui să contureze o nouă etapă a evoluţiei poeziei noastre, este tocmai această „îndepărtare de cartea de poezie pentru a scrie cartea ta de poezie”. Şi atunci ne putem întreba de unde impresia asta de „nou loc comun” sau chiar de „noul nou loc comun”? Ceea ce poate face mult rău poeziei, evoluţiei ei, este locul comun. Se cunosc ravagiile acestei modalităţi facile de creaţie. Dar dacă cei care vin nu sunt atenţi la ceea ce a fost istoria poeziei româneşti de la origini pînă în prezent nu au cum să-şi dea seama de riscurile eşecului din mers. Biblioteca virtuală nu este una prea generoasă, deşi pare aglomerată de tot felul de bibliografii sau antologii de poezie, care, frunzărite cu mouse-ul sau degetul pe android sau smartphone, nu creează senzaţia pe care ţi-o oferă cartea în sine, bucuria de a scoate cartea din rafturile unei biblioteci, de a-i simţi foşnetul care rezonează cu sufletul pregătit să se înnobileze. Par chestiuni demodate, care cer timp, răbdare. Fără aceste etape de ardere estetică nu ajungi la adevărata poezie. Iată de unde mi se pare a se ivi noul loc comun, care trimite spre periferie vrînd-nevrînd valul de tineri poeţi, de la care, iată, se aşteaptă o schimbare, o nouă paradigmă.
Autorul

  • An apariţie:: 2018
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 388
ISBN 978-973-37-2112-3 Categorii: ,

Autor: Dorian Gellu

Descriere

Ceea ce se petrece acum, în cele mai bune cărţi ale ultimilor opt ani, perioadă care ar trebui să contureze o nouă etapă a evoluţiei poeziei noastre, este tocmai această „îndepărtare de cartea de poezie pentru a scrie cartea ta de poezie”. Şi atunci ne putem întreba de unde impresia asta de „nou loc comun” sau chiar de „noul nou loc comun”? Ceea ce poate face mult rău poeziei, evoluţiei ei, este locul comun. Se cunosc ravagiile acestei modalităţi facile de creaţie. Dar dacă cei care vin nu sunt atenţi la ceea ce a fost istoria poeziei româneşti de la origini pînă în prezent nu au cum să-şi dea seama de riscurile eşecului din mers. Biblioteca virtuală nu este una prea generoasă, deşi pare aglomerată de tot felul de bibliografii sau antologii de poezie, care, frunzărite cu mouse-ul sau degetul pe android sau smartphone, nu creează senzaţia pe care ţi-o oferă cartea în sine, bucuria de a scoate cartea din rafturile unei biblioteci, de a-i simţi foşnetul care rezonează cu sufletul pregătit să se înnobileze. Par chestiuni demodate, care cer timp, răbdare. Fără aceste etape de ardere estetică nu ajungi la adevărata poezie. Iată de unde mi se pare a se ivi noul loc comun, care trimite spre periferie vrînd-nevrînd valul de tineri poeţi, de la care, iată, se aşteaptă o schimbare, o nouă paradigmă.
Autorul

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Cititorul de poezie (Debuturi 2008-2017)”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top