Cehov, doctorul

Cehov, doctorul

30.00 lei

În înscrisurile teatrale semnate de regizorul care, în 1987, debuta, pe scena Naționalului ieșean, cu un memorabil spectacol Ivanov, am descoperit, de-a lungul ultimelor două decenii, un eseist şi un comentator teatral de fină şi sugestivă expresie.

Și atunci, ne întrebam, de ce Ovidiu LAZĂR, un scriitor al teatrului, care vibrează cu sinceritate, ba ştie să împărtăşească şi altora emoţia autentică de privitor şi interpret al celor privite, Ovidiu Lazăr, cel care salută cu entuziasm şi candoare ivirea pe scenă a unui nou spectacol Cehov, nu iese la rampă cu o carte despre Cehov?

În cartea despre doctorul Cehov și doctorii săi, carte cu care, în sfârșit, se arată în lume, se face simțită umbra tutelară, modelul asupra căruia a stăruit un număr de ani, convins fiind, ne place să credem, că o carte despre Cehov nu se scrie la prima tinereţe. Parafrazându-l fără complexe pe autor, să spunem că Ovidiu Lazăr a crescut o dată cu doctorii lui Cehov, pe măsură ce germenii acestei cărți-mărturie  s-au ivit pe lume şi au început să crească.

Ne mulţumim a accepta fraza în care pe Anton Pavlovici, marele său favorit, regizorul român îl prinde ca personalitate accentuată, înzestrată cu o biografie dublă: „Cehov-ul din viaţă, spune Ovidiu Lazăr, s-a resorbit treptat în substanţa personajelor sale, care au ajuns să vorbească despre el, despre luxurianţa interiorităţii sale, cel puţin la fel de bine ca istoria cronologică a vieţii lui pământene”.

Sorina BĂLĂNESCU

  • An apariţie:: 2020
  • Format:: 11.5 x 20 cm
  • Număr de pagini: 158
ISBN 978-973-37-2397-4 Categorii: ,

Autor: Lazăr Ovidiu

Descriere

În înscrisurile teatrale semnate de regizorul care, în 1987, debuta, pe scena Naționalului ieșean, cu un memorabil spectacol Ivanov, am descoperit, de-a lungul ultimelor două decenii, un eseist şi un comentator teatral de fină şi sugestivă expresie.

Și atunci, ne întrebam, de ce Ovidiu LAZĂR, un scriitor al teatrului, care vibrează cu sinceritate, ba ştie să împărtăşească şi altora emoţia autentică de privitor şi interpret al celor privite, Ovidiu Lazăr, cel care salută cu entuziasm şi candoare ivirea pe scenă a unui nou spectacol Cehov, nu iese la rampă cu o carte despre Cehov?

În cartea despre doctorul Cehov și doctorii săi, carte cu care, în sfârșit, se arată în lume, se face simțită umbra tutelară, modelul asupra căruia a stăruit un număr de ani, convins fiind, ne place să credem, că o carte despre Cehov nu se scrie la prima tinereţe. Parafrazându-l fără complexe pe autor, să spunem că Ovidiu Lazăr a crescut o dată cu doctorii lui Cehov, pe măsură ce germenii acestei cărți-mărturie  s-au ivit pe lume şi au început să crească.

Ne mulţumim a accepta fraza în care pe Anton Pavlovici, marele său favorit, regizorul român îl prinde ca personalitate accentuată, înzestrată cu o biografie dublă: „Cehov-ul din viaţă, spune Ovidiu Lazăr, s-a resorbit treptat în substanţa personajelor sale, care au ajuns să vorbească despre el, despre luxurianţa interiorităţii sale, cel puţin la fel de bine ca istoria cronologică a vieţii lui pământene”.

Sorina BĂLĂNESCU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Cehov, doctorul”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top