Căutând zarurile aruncate la Rubicon. Interviuri, chestionare

Căutând zarurile aruncate la Rubicon. Interviuri, chestionare

70.00 lei

Leo BUTNARU este poet, prozator, eseist, traducător, istoric literar, exeget al avangardismului.

Născut la 5 ianuarie 1949 în comuna Negureni, fostul raion Răspopeni (act. Telenești), Republica Moldova. Licențiat în jurnalism și filologie al Universității de Stat din Moldova (1972). A activat în presa periodică, de la redactor la redactor-șef: „Tinerimea Moldovei”, „Literatura și arta”, „Moldova”. A debutat cu placheta de versuri Aripă în lumină (1976). În ianuarie 1977 devine membru al Uniunii Scriitorilor din URSS; în septembrie același an, este eliberat din redacția ziarului „Tinerimea Moldovei” pentru promovarea spre publicare a unui eseu despre M. Kogălniceanu și Gr. Alexandrescu, ce contravenea liniei ideologice oficiale. În perioada 1990-1993 – vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Din 1993 – membru al Uniunii Scriitorilor din România. Mai mulți ani la rând – președinte al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, membru în Consiliul USR.

Cărți de autor i-au apărut în Franța, Germania, Italia, Rusia, Polonia, Serbia, Azerbaidjan, Bulgaria, Tatarstan, Ucraina.

Prezent în antologii apărute în România, SUA, Franța, Anglia, Suedia, Rusia, Olanda, Ucraina, Turcia, Macedonia, Albania, Georgia, Armenia etc.

Distincții și premii: mai multe Premii ale Uniunii Scriitorilor din Moldova; Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1998; 2015); Premiul Național al Republicii Moldova (2002); Premiul Comitetului Director și al Consiliului Uniunii Scriitorilor din România (2008); Premiul Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România Scriitorul anului 2009; Premiul „Constantin Stere” al Ministerului Culturii al Moldovei (2013); Marele Premiu și Cununa de Lauri la Turnirul de Poezie de la Neptun-Mangalia, organizat de Uniunea Scriitorilor din România (2016). Distincții de Stat ale Republicii Moldova și României.

Leo Butnaru este preocupat de avangardismul european, în special rus, francez, spaniol și ucrainean, din care a tradus și editat numeroase antologii, volume de autor.

  • An apariție: 2024
  • Format: 17 x 24 cm
  • Număr de pagini: 458
ISBN 978-973-37-2809-2 Categorie:

Autor: Butnaru Leo

Descriere

O carte născându-se din alte cărți?/ Cam așa e: biblioteca/ are și ceva de/ maternitate, spune Leo Butnaru într-un poem. Dacă iubești lectura și dai de aceste versuri, te sincronizezi imediat cu autorul, în stare să condenseze gândul despre importanța cărților într-o metaforă ce le cuprinde valoarea, înălțând-o la corporalitatea umană, primordială și indispensabilă, acea a perpetuării vieții, fără de care nu am fi vorbit, în acest caz, nici despre poezie și nici despre altceva.

Opera lui Leo Butnaru este foarte complexă, în ea descoperim elemente de autobiografie, amintiri, ironie, vis, realitate, toate fiind exprimate într-un mod, stil cu adevărat libere, idei și metafore în stare să condenseze momentele de inspirație, pe care autorul știe să le culeagă cu ochiul său curios și veghetor de îndrăgostit în complexitatea existenței.

Prezintă interes momentele aforistice (îmbrățișarea – o capcană/ căzută/ în/ altă capcană) și ironia care nu ține doar de lumea devenită sclavă a vitezei și a lipsei de înțelegere, a separării, dar implică și conținut biografic.

Armando SANTARELLI

 

 

Implicit sau oarecât deschis, sunt un autor autoreferențial, mărturisitor de sine întru proprie înțelegere și cu speranța de a fi înțeles de eventualii săi cititori.

Într-un fel, pentru a-mi reîntoarce, parcă, datoriile de sute de întrebări, pe care le-am adresat scriitorimii, la rândul meu, din solidaritate colegială, am acceptat tirul (pașnic) de interogații venite din partea jurnaliștilor („puri”) sau a colegilor-scriitori, care mi-au solicitat interviuri, inserate și editate în volumele Interviuri din secolul XX și A fi sau a nu fi? – Acesta e răspunsul.

Sunt unul dintre scriitorii de beletristică mereu asistați de jurnalistul fidel, un fel de Sancho Pansa în aventurile călătoriilor cu viața prin viață în imensitățile spațiale ale propriului său scris, în fascinantul scris al lumii. Apoi în linia autoreferențialității, a spunerii de sine se înscriu și două tomuri cu jurnale de peregrinări prin Europa, prin Asia.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Căutând zarurile aruncate la Rubicon. Interviuri, chestionare”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top