Cartea unui nonagenar

Cartea unui nonagenar

33.00 lei

Ovidiu GENARU s-a născut la Bacău, la 10 noiembrie 1934. Studii în oraşul natal (Liceul actual Ferdinand); continuă în Bucureşti unde absolvă Institutul de Cultură Fizică, în anul 1957. Parcurge ca student un episod ca acrobat la Circul de Stat. Revenit la Bacău, fostul gimnast de performanţă se integrează în Grupul ATENEU, care va fonda şi revista cu acelaşi nume. Debutează editorial în Colecţia Luceafărul, 1966.

A publicat peste 20 de cărţi de poezie, multe dintre ele distinse cu premii importante ale Uniunii Scriitorilor: Patimile după Bacovia, Nuduri, Poeme rapide, Flori de câmp, Graffiti. Afişe. Insomnii, Trandafir cu venele tăiate, Terapia cu îngeri, Cartea lui Mircea, şase antologii etc., proză scurtă, trei romane, teatru reprezentat în cinci oraşe mari în anii 1975-1980.

Multe volume au fost editate la Editura Junimea. Nominalizat de şapte ori la premiul Eminescu. Tradus în volum în Franţa, Ungaria, Anglia etc. A expus icoane pe sticlă în Franţa şi America. Este cavaler de onoare al Camaraderiei Cavalerilor Templieri din România. Cetăţean de onoare al municipiului Bacău şi Botoşani. Distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, 2004. Este laureat al Premiului Naţional de Poezie, Opera Omnia, 2020.

  • An apariție: 2024
  • Format: 16,5 cm x 18.5 cm
  • Număr de pagini: 120
ISBN 978-973-37-2796-5 Categorii: ,

Autor: Genaru Ovidiu

Descriere

Splendidul volum de poezie Patimile după Bacovia, o carte care, cred, a marcat, cu sau fără voia lor, pe toţi înnoitorii poeziei româneşti de la sfârşitul secolului trecut. Cuvintele acestea mă sperie, dar sunt purul adevăr […] Poezia sa a răvăşit ordinea existenţei în această precară lume care e literatura română de azi, de ieri, de alaltăieri.

Eugen URICARU

 

Nota lui cea mai caracteristică este această ambiguitate structurală, pe care o putem evidenţia la toate nivelele liricii: senzual şi galant, patetic şi burlesc, jovial şi blazat, instinctiv şi lucid, prozaic şi manierist. Ne întâlnim cu ea nu numai în poezii din epoci diferite, dar, deseori în interiorul aceluiaşi volum sau, câteodată, al aceluiaşi poem.

Nicolae MANOLESCU

 

Ovidiu Genaru aparţine, alături de Emil Brumaru şi Petre Stoica, unei triplete de aur a lirismului nostru contemporan.

Gheorghe GRIGURCU

 

Pasionat de istorie şi antropologie, după cum în adolescenţă fusese interesat de chimie. Harnic peste măsură. Când nu scrie, se retrage în atelierul supradotat cu toate utilităţile şi pictează minunate icoane pe sticlă sau, cu îndemânarea lui drăcească, produce tot felul de obiecte fanteziste (din metal, plastic, lemn, os, piele şi ce s-o mai găsi pe acolo), podoabe de o admirabilă, neaşteptată frumuseţe. Plăcerea cu care lucrează întrece mult interesul comercial (care funcţionează, fireşte). Şi, în tot acest timp, Ovidiu numai la poezie se gândeşte. Talentaţi sunt mulţi. dar Ovidiu este îngăduit, se pare, în taina lucrurilor. În tot ce face, chiar şi atunci când deseori mimează sau doar se joacă, există o naturaleţe, aş zice, mozartiană. (Nu ştiu să-l preocupe muzica, dar demonul îmi şopteşte parşiv la ureche că, de-ar pune Ovidiu mâna pe vioară şi arcuş, ar scoate-o la capăt fără cusur lăutăreşte la prima încercare).

George BĂLĂIŢĂ

Recenzii

  1. Junimea

    Adrian JICU, (Nona)Genaru, în revista „Ateneu”, nr. 662/ 0ctombrie 2024, p. 3, despre volumul Ovidiu GENARU, Cartea unui nonagenar, Junimea, colecția „Cantos”, 2024.
    https://revista-ateneu.ro/wp-content/uploads/2024/10/at2024_10net.pdf

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top