Când muzele mai purtau corset

36.00 lei

La trecerea de la un secol la altul, nu se simte o mutație struc­turală, ci, mai degrabă, o criză prelungită, nu destructurarea unor paradigme literare, ci un „sincretism” eclectic al acestora. Muzele, chiar dacă Baudelaire, Verlaine, Lautréamont, Rimbaud, Mallarmé se dovediseră a fi mari creatori de limbaje noi, mai poartă „corse­tul” trecutului, iar poeții par a aștepta revelațiile unei… inspirații moderne.
Se scrie mult în cele două decenii. Criticii și comentatorii au treabă multă. Dar ei nu sunt… clinicieni. Se încurcă în diagnostice ori n-au puterea să le formuleze, în această „clinică” de poeți, cum se exprima un contemporan. Mai cu seamă diagnosticele schimbării…
Polemicile, când consistente, când frivole, întrețin o atmosferă literară specific… franceză, dar argumentele, uneori agresive, nu reu­șesc să miște lucrurile, în timp ce principiile estetice, greu dece­la­bile, nu se mai pot aplica rezonabil într-o literatură epuizată istori­cește, unde marii poeți nu sunt încă înțeleși și, de aceea, consi­derați obscuri și oarecum marginali, neacceptați de un orizont de așteptare captiv, pe alocuri, al trecutului. Prezentul, deși nu e respins în întregime, e doar timpul când nostalgia trecutului devine un complex al… înnoirii literaturii, al păstrării unor paradigme estet­ice desuete. Se creează, astfel, premisele unei arte oficiale, sus­ți­nute de stat și de Academia Franceză, în detrimentul celei pe cont propriu. „Rebelii”, aflați la început de drum, ahtiați să-și facă loc în istoria literară și să se bucure de atenția unui public neomogen în gusturi literare, dar dominant… cartezian, polemizează cu „bar­barii”, adepți ai unui conservatorism devenit instinctiv, doritori încă să-și păstreze locul în vechile ierarhii și privilegiile social-literare și chiar economice.

Gheorghe IORGA

  • An apariţie: 2022
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 176
SKU: 978-973-37-2563-3 Categorii: ,

Autor: Gheorghe Iorga

Descriere

La trecerea de la un secol la altul, nu se simte o mutație struc­turală, ci, mai degrabă, o criză prelungită, nu destructurarea unor paradigme literare, ci un „sincretism” eclectic al acestora. Muzele, chiar dacă Baudelaire, Verlaine, Lautréamont, Rimbaud, Mallarmé se dovediseră a fi mari creatori de limbaje noi, mai poartă „corse­tul” trecutului, iar poeții par a aștepta revelațiile unei… inspirații moderne.
Se scrie mult în cele două decenii. Criticii și comentatorii au treabă multă. Dar ei nu sunt… clinicieni. Se încurcă în diagnostice ori n-au puterea să le formuleze, în această „clinică” de poeți, cum se exprima un contemporan. Mai cu seamă diagnosticele schimbării…
Polemicile, când consistente, când frivole, întrețin o atmosferă literară specific… franceză, dar argumentele, uneori agresive, nu reu­șesc să miște lucrurile, în timp ce principiile estetice, greu dece­la­bile, nu se mai pot aplica rezonabil într-o literatură epuizată istori­cește, unde marii poeți nu sunt încă înțeleși și, de aceea, consi­derați obscuri și oarecum marginali, neacceptați de un orizont de așteptare captiv, pe alocuri, al trecutului. Prezentul, deși nu e respins în întregime, e doar timpul când nostalgia trecutului devine un complex al… înnoirii literaturii, al păstrării unor paradigme estet­ice desuete. Se creează, astfel, premisele unei arte oficiale, sus­ți­nute de stat și de Academia Franceză, în detrimentul celei pe cont propriu. „Rebelii”, aflați la început de drum, ahtiați să-și facă loc în istoria literară și să se bucure de atenția unui public neomogen în gusturi literare, dar dominant… cartezian, polemizează cu „bar­barii”, adepți ai unui conservatorism devenit instinctiv, doritori încă să-și păstreze locul în vechile ierarhii și privilegiile social-literare și chiar economice.

Gheorghe IORGA

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Când muzele mai purtau corset”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top