Când Dumnezeu se amețește cu rachiu și povestirile din urmă

Acasa|Ficţiune şi infanterie, Cărți|Când Dumnezeu se amețește cu rachiu și povestirile din urmă

Când Dumnezeu se amețește cu rachiu și povestirile din urmă

36.00 lei

În dimineața aceea din vara lui 1924, Mihala Găină venea cu o încărcătură de fân de câmp din Modruz și pe lângă iazul lui Strâmbu a văzut decolând de pe platoul Velniței avioneta boierului Ghica, zburând razant deasupra hornurilor caselor din Deleni, pierzându-se apoi după culmea Holmului, spre soare-apune, iar după o vreme revenind deasupra locuințelor din apropierea conacului familiei Ghica.

Nu prea era familiarizat Mihala Găină cu chestiuni de aviație, dar i se părea că avioneta zbura prea aproape de casele celor din Deleni. Nu era numai părerea lui Mihala Găină, ci și a oamenilor din satul de la nord de Pârcovaci, iar unul dintre aceștia l-a informat pe bunicul meu că prințul Emil Ghica avea un parapon pe unii oameni din satul care era centru de comună și că voia să le fărâme hornurile cu avioneta tatălui său, așa cum îi spusese într-o zi lui Grigore Ghica, iar acesta își mustrase aspru odrasla pentru această nebunie.

  • An apariţie: 2023
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 192
ISBN 978-973-37-2605-0 Categorii: ,

Autor: Găină Radu

Descriere

În dimineața aceea din vara lui 1924, Mihala Găină venea cu o încărcătură de fân de câmp din Modruz și pe lângă iazul lui Strâmbu a văzut decolând de pe platoul Velniței avioneta boierului Ghica, zburând razant deasupra hornurilor caselor din Deleni, pierzându-se apoi după culmea Holmului, spre soare-apune, iar după o vreme revenind deasupra locuințelor din apropierea conacului familiei Ghica.

Nu prea era familiarizat Mihala Găină cu chestiuni de aviație, dar i se părea că avioneta zbura prea aproape de casele celor din Deleni. Nu era numai părerea lui Mihala Găină, ci și a oamenilor din satul de la nord de Pârcovaci, iar unul dintre aceștia l-a informat pe bunicul meu că prințul Emil Ghica avea un parapon pe unii oameni din satul care era centru de comună și că voia să le fărâme hornurile cu avioneta tatălui său, așa cum îi spusese într-o zi lui Grigore Ghica, iar acesta își mustrase aspru odrasla pentru această nebunie.

Recenzii

  1. Editura Junimea

    Cristina Manole, Lecturi în vremuri de austeritate. Proza românească de astăzi,
    în „Observator cultural” nr. 1148/ 03.03.2023, despre volumul: Radu GĂINĂ, Când Dumnezeu se amețește cu rachiu și povestirile din urmă, Editura Junimea, 2023.
    (https://www.observatorcultural.ro/articol/lecturi-in-vremuri-de-austeritate-proza-romaneasca-de-astazi/)

Adaugă o recenzie

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.