Biblioteca

Biblioteca

33.00 lei

Pe mapa verde de pe raft – de fapt, un fel de caiet de format mare, cartonat, cu foi scrise (româ­neşte!) şi nescrise, şi cu o mulţime de file-uri, puse între paginile acestui caiet-carte – scria cu litere de tipar, inegale ca mărime (nu era un caligraf): „BibLiOTEcA”. Am des­chis-o, curios de-a binelea, m‑am aşezat într-un fotoliu (îmi vine să zic: am căzut în fotoliu) şi am deschis-o, s‑o răsfoiesc.
Nu mi-am dat bine seama de la bun început cum e adunat caietul-mapa şi am împrăştiat filele pe podea. Le‑am strâns împreună cu gazda, le-am pus în ordinea care mi se părea corectă, dar nu mai eram sigur că am păs­trat structura iniţială. Am început să răsfoiesc, să citesc, mai întâi titluri, apoi fragmente, fiind tot mai captivat. Gazda, între timp, a vrut să-mi mai arate ceva (tocmai scosese la vedere un volum cu planşele Enciclopediei lui Diderot-D’Alembert, era volumul cu construcţia morilor, îmi spunea ceva despre La Société des Moulins du Bazacle), dar îl auzeam vag şi îl înţelegeam încă şi mai puţin.
Manuscrisul mă captivase…

  • An apariţie: 2021
  • Format: 14,5cm x 22,5 cm
  • Număr de pagini: 218
ISBN 978-973-37-2484-1 Categorii: ,

Autor: Ciobanu Mircea V.

Descriere

Pe mapa verde de pe raft – de fapt, un fel de caiet de format mare, cartonat, cu foi scrise (româ­neşte!) şi nescrise, şi cu o mulţime de file-uri, puse între paginile acestui caiet-carte – scria cu litere de tipar, inegale ca mărime (nu era un caligraf): „BibLiOTEcA”. Am des­chis-o, curios de-a binelea, m‑am aşezat într-un fotoliu (îmi vine să zic: am căzut în fotoliu) şi am deschis-o, s‑o răsfoiesc.
Nu mi-am dat bine seama de la bun început cum e adunat caietul-mapa şi am împrăştiat filele pe podea. Le‑am strâns împreună cu gazda, le-am pus în ordinea care mi se părea corectă, dar nu mai eram sigur că am păs­trat structura iniţială. Am început să răsfoiesc, să citesc, mai întâi titluri, apoi fragmente, fiind tot mai captivat. Gazda, între timp, a vrut să-mi mai arate ceva (tocmai scosese la vedere un volum cu planşele Enciclopediei lui Diderot-D’Alembert, era volumul cu construcţia morilor, îmi spunea ceva despre La Société des Moulins du Bazacle), dar îl auzeam vag şi îl înţelegeam încă şi mai puţin.
Manuscrisul mă captivase…

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Biblioteca”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top