Balul marilor insomnii

Balul marilor insomnii

20.00 lei

Trei sunt registrele și temele lirice din „Balul marilor insomnii”. Mai întâi, Constantin Bojescu scrie, în tonalitatea elegiei, cântece ale surpării ființei, a viului acestuia, fixând durata când ceea ce va fi fost se întunecă, se năruie în „negre ape” și rătăcește, fără țintă, „printr-un tunel”; în convenția paradigmei neoromantice; poesia e singura șansă a salvării din maelströmul prăbușirii și neantizării eului poetic. Apoi, Constantin Bojescu pendulează între această viziune „neagră” a nimicului, a pierderii și tonalitatea nostalgică a baladelor, dar, mai ales, sunetul vesel, de clopoțel, al parodiilor și „fabulelor cerești”, cu furtul norilor, al Soarelui și Lunii, sub privirea mirată a Luceafărului ori cu „reportajul” liric al întâlnirii cu însuși Dumnezeu, în fapt, cu „un zeu-de-seară”, mărunt, cu fruntea încrețită, semănând ”leit cu tatăl meu”. În sfârșit, mai multe poeme din „Balul marilor insomnii” circumscriu tema romantică a dublului, regăsit în figura unui alter ego care stă la marginea Universului „într-un schit” și „cioplește semnele lumii, de întrebare”, urcând în sine, spre mântuire, pe o scară nevăzută, „ca-ntr-o mănăstire”.
În cartea junimistă, ca și în precedentele șase volume, despre care s-au pronunțat critici și poeți importanți (Lucian Valea, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Cristian Livescu, Ion Pop), Constantin Bojescu își (s)pune, în fapt, viața care este a poetului îmbrăcat în cuvinte, venind din ”timpuri îndepărtate”, trecând foșnind „prin lanuri de sori”, privind la stele și la crimele veacului în care a trăit, dar, mai ales, iubind, pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu.
Ioan HOLBAN
  • An apariţie:: 2018
  • Format:: 14,5 x 16 cm
  • Număr de pagini:: 120
ISBN 978-973-37-2205-2 Categorii: ,

Autor: Bojescu Constantin

Descriere

Trei sunt registrele și temele lirice din „Balul marilor insomnii”. Mai întâi, Constantin Bojescu scrie, în tonalitatea elegiei, cântece ale surpării ființei, a viului acestuia, fixând durata când ceea ce va fi fost se întunecă, se năruie în „negre ape” și rătăcește, fără țintă, „printr-un tunel”; în convenția paradigmei neoromantice; poesia e singura șansă a salvării din maelströmul prăbușirii și neantizării eului poetic. Apoi, Constantin Bojescu pendulează între această viziune „neagră” a nimicului, a pierderii și tonalitatea nostalgică a baladelor, dar, mai ales, sunetul vesel, de clopoțel, al parodiilor și „fabulelor cerești”, cu furtul norilor, al Soarelui și Lunii, sub privirea mirată a Luceafărului ori cu „reportajul” liric al întâlnirii cu însuși Dumnezeu, în fapt, cu „un zeu-de-seară”, mărunt, cu fruntea încrețită, semănând ”leit cu tatăl meu”. În sfârșit, mai multe poeme din „Balul marilor insomnii” circumscriu tema romantică a dublului, regăsit în figura unui alter ego care stă la marginea Universului „într-un schit” și „cioplește semnele lumii, de întrebare”, urcând în sine, spre mântuire, pe o scară nevăzută, „ca-ntr-o mănăstire”.
În cartea junimistă, ca și în precedentele șase volume, despre care s-au pronunțat critici și poeți importanți (Lucian Valea, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Cristian Livescu, Ion Pop), Constantin Bojescu își (s)pune, în fapt, viața care este a poetului îmbrăcat în cuvinte, venind din ”timpuri îndepărtate”, trecând foșnind „prin lanuri de sori”, privind la stele și la crimele veacului în care a trăit, dar, mai ales, iubind, pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu.
Ioan HOLBAN

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Balul marilor insomnii”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top