Baletul Nordului

Acasa|Atrium, Cărți|Baletul Nordului

Baletul Nordului

36.00 lei

Vasile MACOVICIUC este licenţiat al Facultăţii de Filosofie, Secţia de Filosofie generală, Universitatea Bucureşti. A fost profesor univ. dr. la Catedra de Filosofie din Academia de Studii Economice, Bucureşti [1973 – 2017].
Este membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni [din 2006] şi al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov [din 2020].
A publicat lucrări de specialitate, multe reeditate, dintre care amintim: Filosofia şi experienţa sensului [2015], Iniţiere în filosofia contemporană [1999], Ispitele fericirii [1995] ş.a.
Volumele sale de poeme – Versuri pentru caii sălbatici, [1994], Raft cu insomnii [1995], Metafizică supt degetul mic [1996], Viaţă la Post-restant [ori_ana.d.ao.ranj.ro] [2005], Azilul de aripi [2005], Deschiderea pleoapei [2005], Rondeluri pentru caii sălbatici [2006], Poeme de-o clipă [2015], Calea florii de cireş [33 probe de muţenie poetică] [2015], Sonetele Orianei [2017], Arhiva ploilor de toamnă [2021] – s-au bucurat de o generoasă receptare critică, sprijinită de valoroşi critici şi istorici literari, precum Irina Petraş, Adrian Dinu Rachieru, Al. Cistelecan, A.I. Brumaru, Adrian Lesenciuc, Rodica Mureşan, Lina Codreanu, Gabriela Rusu-Păsărin ş.a.
A fost distins cu Diploma de Excelenţă profesională „Virgil Madgearu” [ASE, 2006], titlul de „Profesor Bologna” [ANOSR, 2010] şi de Prof. Emerit în 2017.

  • An apariție: 2023
  • Format: 11,5 x 20,5 cm
  • Număr de pagini: 80
ISBN 978-973-37-2683-8 Categorii: ,

Autor: Macoviciuc Vasile

Descriere

În poezia lui Vasile Macoviciuc, privirea aţintită asupra desfăşurării gesturilor cotidiene subminează orice sursă de confort afectiv/ mental, căci întrebările se adresează miezului de neatins al rosturilor fiinţei, iar cel care întreabă ştie de la început că nu va primi niciun răspuns. Dincolo de pojghiţa biciuitoare şi uneori deşucheată a vorbelor (un fel de exerciţiu de admiraţie faţă în faţă cu infinita mlădiere a limbii române), se simte mereu sângerând moralistul, duios-sentimentalul, îngăduitorul gata să domolească răscoala, să clădească echilibre – oricât de fragile –, să ajungă la o împăcare (tensionată) cu sine şi cu lumea. Încă de la început, nu cuminţirea/ cuminţenia mi se părea de aşteptat în versurile viitoare, ci tăişul net al verbului aforistic amuşinat de tăceri.
Volumele de versuri semnate de Vasile Macoviciuc decupează ipostaze şi euri lirice succesive convocate într-un bogat simpozion, trasând din tatonări şi tot mai laconice enunţuri, chiar cu o tentă sibilinică uneori, un eu integrat, care îşi asumă feţele multiple şi migrenele, gata să exerseze şi alte „împieliţări” verbale. Se adaugă versurilor mai noi o notă elegiacă, un vătuit scrâşnet crepuscular aspirând la schiţarea unui portret cuprinzător al fiinţei muritoare, înnobilat de recursul la gândul activ.
Irina PETRAŞ

 

Dedulcit la „meşteşugul visării”, departe, acum, de intemperanţele juneţii, „bolnav de-nserare”, recapitulând „iubiri calcinate” şi vise troienite, „ruginite”, poetul, ins meditativ, scanând – sapienţial, surdinizat-melancolic, conciliant – lumescul pătimitor, mereu la răspântie, descoperă „baletul Nordului”. Un Nord oscilant, care poate fi un port albastru sau un ţinut mlăştinos (în care vorbele „nu mai au aripi”). Dar, părelnic-salvator, se iţeşte iubita-nufăr alb, „aprinzând tăcerile”, descoperind „veşnicia captivă în clipă”. Poezia care dă titlul volumului oferă, credem, şi cheia descifrării mesajului. Lepădându-se de „bezna dinlăuntru”, poetul, „sătul de lume”, încearcă să-şi îndrepte privirea, sub pavăza unui Nord grăbit, înspre taina de sus…
Adrian Dinu RACHIERU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Baletul Nordului”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top