Atelierele de pe Armeană

Atelierele de pe Armeană

40.00 lei

Nichita DANILOV s-a născut la 7 aprilie 1952, la Climăuţi, judeţul Suceava.

Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Iaşi. A fost tradus şi publicat în diverse reviste din SUA, Anglia, Cehia, Slovacia, Franţa, Spania, Letonia, Ungaria, Italia, Rusia, Ucraina, Serbia, Estonia etc.

Volume publicate (selectiv): Fântâni carteziene, poeme, Junimea, 1980 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Poezii, Junimea, 1987 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi); Deasupra lucrurilor, neantul, poeme, Cartea Românească, 1990 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi; Premiul revistei Cronica, Premiul revistei Poesis); Mirele orb, poeme, 1995 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Nouă variaţiuni pentru orgă, poeme, Polirom, 1999 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Tălpi, roman, Polirom, 2004 (Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi; Maşa şi Extraterestrul, Polirom, 2005; Ambasadorul invizibil, Polirom, 2010 (Premiul ARIEL pentru cartea de proză a anului, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi); Celălalt Nichita, eseu, Tracus Arte, Bucureşti, 2013; Omul din eprubetă, roman, Polirom, 2021 (Premiul pentru proză al Revistei Ateneu); Peisaj cu îngeri la fereastră, Junimea, 2022.

Este cetăţean de onoare al Municipiului Iaşi. În anul 2004 a fost decorat de Preşedinţia României cu Ordinul Cavaler al Artelor Clasa A. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al PEN Club European.

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 340
ISBN 978-973-37-2754-5 Categorii: ,

Autor: Danilov Nichita

Descriere

Interesul lui Nichita Danilov pentru artele vizuale e vechi, profund şi s-a soldat, de-a lungul vremii, cu întâlniri memorabile, pe care scriitorul n-a ezitat să le treacă pe hârtie, să le publice în ziar şi să le salveze, astfel, de la uitare. El face acum şi mai mult, fiindcă le aşază unde le e locul cel mai bun şi unde pot fi citite mai cu folos, întrucât se leagă unele cu altele, fac racorduri fireşti, funcţionează – cum se spune – în reţea. Această carte a sa nu e un câştig doar pentru lumea culturală a Iaşului, acolo unde îi este plasată acţiunea centrală (pe strada Armeană, mai exact), ci pentru oricine vrea să afle cum sunt artiştii vizitaţi de Nichita, pe care i-a descusut şi pe care, apoi, i-a portretizat amplu şi generos, cum le vede el opera – prin remarcabile observaţii de profesionist al privitului şi scrisului –, cum se consolidează, şi datorită mărturiilor sale de aici, lunga, intensa şi frumoasa relaţie dintre lumea literaturii şi cea a plasticii.

Robert ŞERBAN

 

Scriind despre pictori, am asemănat atelierele lor cu chiliile unor călugări nărăviţi în singurătate, Imobilul de pe Armeană, l-am comparat cu Turnul Babel pictat cândva de Pieter Bruegel cel Bătrân, care apare azi pe emblema steagului Uniunii Europene, pe când cel de pe strada Lăpuşneanu, nu ştiu de ce, am fost tentat să-l compar mereu cu un templu populat de pelerini, aflaţi în drum spre un iluzoriu Ierusalim, ce ni se va arăta cândva în ceruri… Atelierele pictorilor cunosc, pe parcursul zilei, câteva metamorfoze. Dacă dimineaţa seamănă, într-adevăr, cu nişte chilii, la orele prânzului ele se transformă în nişte anticamere sau chiar saloane de primire. Pictorul se comportă ca un călugăr atâta timp cât are şevaletul în faţă. După ce îl abandonează, sufletul îi dă ghes să-şi propovăduiască propria sa religia în lume…

Nichita DANILOV

Recenzii

  1. Junimea

    Oana GOIA, Vestiar – Nichita DANILOV, Atelierele de pe Armeană, în revista „Apostrof”, nr.8/ august 2024, p. 28, despre volumul Nichita DANILOV, Atelierele de pe Armeană, Junimea, colecția „Lumea artei”, 2024;
    https://www.revista-apostrof.ro/arhiva/an2024/n8/a4/

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top