Aduceri aminte

22.00 lei

O carte cu aduceri aminte molcome, care nu te ţine în tensiune şi care, dacă o închizi şi stingi lumina, nu-ţi alungă somnul.
Totuşi nu o vei părăsi definitiv, pentru că un opaiţ se va încăpăţâna să ardă şi te va face puţin curios. Oare ce spune despre Corneliu Ştefanache sau despre Cezar Ivănescu? Îi laudă pe Cassian Maria Spiridon şi pe Ion Holban? Dar despre mine ce spune oare?

  • An apariţie:: 2013
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 438
SKU: 978-973-37-1711-9 Categorii: ,

Autor: Constantin Simirad

Descriere

O carte cu aduceri aminte molcome, care nu te ţine în tensiune şi care, dacă o închizi şi stingi lumina, nu-ţi alungă somnul.

Totuşi nu o vei părăsi definitiv, pentru că un opaiţ se va încăpăţâna să ardă şi te va face puţin curios. Oare ce spune despre Corneliu Ştefanache sau despre Cezar Ivănescu? Îi laudă pe Cassian Maria Spiridon şi pe Ion Holban? Dar despre mine ce spune oare?

Cartea prezintă oameni printre care eu mi-am dus, mai ales, existenţa spirituală. Oamenii politici sunt prezenţi mai mult de decor şi aceştia intervin, cu mici excepţii, doar în cazul când sunt profund implicaţi în viaţa cetăţii.

Adesea, oamenii politici sunt şi oameni de cultură şi atunci se cercetează, cu puţină rea voinţă, care latură o călăreşte pe cealaltă. Adică se precizează ce primează la aceşti oameni, cultura sau politica.

Un elogiu consistent este făcut în carte înclinaţiei, predispoziţiei omului spre prietenie. Omul de pretutindeni, indiferent de confesiune, de rasă, de regimul politic din ţara sa, de vârstă şi chiar de sex, are o înclinaţie naturală spre prietenie.

Additional Information

Weight 0.5 kg

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Aduceri aminte”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top