A informa nu înseamnă a comunica

A informa nu înseamnă a comunica

40.00 lei

Dominique Wolton (n. 1947), licenţiat în drept şi ştiinţe politice, doctor în sociologie, este director de cercetare la CNRS Paris, specialist în mass-media, spaţiu public, comunicare politică şi raporturi între ştiinţe, tehnici şi societate, valorificând, în lucrările sale, o concepţie despre comunicare ce privilegiază omul şi democraţia mai curând decât tehnica şi economia.

A publicat peste treizeci de lucrări traduse în douăzeci de limbi, sute de articole, scenarii de film, a realizat emi­siuni de televiziune cu Raymond Aron şi Jean-Marie Lustiger. În limba româ­nă, au apărut deja Despre comunicare (2012), Internetul. O teorie critică a noilor media (2012), Politică şi socie­tate. Un dialog inedit cu Papa Francisc (2018).

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 154
ISBN 978-973-37-2801-6 Categorii: ,

Autor: Wolton Dominique

Descriere

Ştiind prea bine că nicio informaţie nu există fără un proiect de comunicare, Dominique Wolton vrea să răstoarne stereotipul dominant, gândindu-le împreună. Altfel spus, încercând o redefinire a statutului comunicării, secolul nostru fiind unul al coabitării. În viziunea sa, a comunica înseamnă a împărtăşi ceea ce avem în comun, dar şi a învăţa gestionarea diferenţelor. Fiindcă, ridicând complexităţi suplimentare, comunicarea înseamnă negociere şi coabitare; aducând, adică, în prim-plan problema relaţiei, recunoscând prezenţa Celuilalt.

Valorizând coabitarea, implicit primatul toleranţei, invocând experienţa concretă a alterităţii, Dominique Wolton propune, după ani de cercetări, o teorie a comunicării de sigiliu personal, conjugând Istoria, politica şi culturile. Adică o lecţie de luciditate: o binevenită şi necesară viziune umanistă, corectând excesele optimismului tehnologic şi a euforiei scientiste.

Adrian Dinu RACHIERU

 

În această carte urmăresc să răstorn stereotipul dominant şi să arăt de ce ade­vărata provocare priveşte mai curând comunicarea decât informaţia. Nu doar că nu mai este suficient să informezi pentru a comunica, deoarece omnipre­zenţa informaţiilor face comunicarea încă şi mai dificilă, dar pe deasupra, revoluţia informaţiei conduce la incertitudinea comunicării.

Dominique WOLTON

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „A informa nu înseamnă a comunica”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top