Într-un timp al disoluției valorilor, al încâlcirii sensurilor în mlaștina indiferențelor păguboase, în care nevoia de modele e mai pregnantă ca oricând, iar antimodelele par a pune stăpânire peste minți și suflete, apariția unei cărți semnificative a trecut aproape neobservată. E vorba de o monografie impresionantă (mai bine de 500 de pagini, format academic), apărută în 2017 în colecția „Univers didactic” a Editurii Junimea, purtând semnătura lui Gheorghe Mușat: Antonin Ciolan, inegalabilul maestru al baghetei, și avându-l ca redactor de carte pe competentul muzicolog Alex Vasiliu. Tot lui Alex Vasiliu îi datorăm și o ediție a emisiunii Cap de afiș (difuzată pe 7 decembrie 2017), un duplex TVR Iași-TVR Cluj, în care discuția cu Gheorghe Mușat și cu istoricul Mihail Cosmei a fost abil întrețesută cu înregistrări de colecție ale dirijorului Antonin  Ciolan și cu numeroase documente iconografice.

Prim trompetist al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca mai bine de patruzeci de ani, Gheorghe Mușat își poartă, neștirbită, obârșia (Rădăcinile mele sunt în România și nu în altă parte.), nu doar alături de tricolorul de la rever, ci, mult mai subtil și mai puternic, cu toate pădurile și tot freamătul Moldovei natale în suflet, în scris și în cânt. Profesor îndrumător al numeroaselor generații de tineri muzicieni formați la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, membru fondator al ansamblului „Ars Nota”, inițiatorul formației de muzică barocă „Consort”, moldoveanul stabilit la Cluj a avut șansa, de-a lungul timpului, de a concerta sub bagheta unor mari dirijori, precum Carlo Zecchi, Roberto Benzi, Carlo Felice Cillario, Kurt Masur, Theodore Vavayanis, Maurice Handford sau Erich Bergel.

Alături de cei enumerați anterior, una din personalitățile care i-au amprentat puternic viața și cariera artistică a fost Antonin Ciolan, prima întâlnire cu dirijorul de excepție a tânărului licean schimbându-i acestuia, în cel mai propriu mod, parcursul. Progresele calitative, reușita la Conservatorul clujean, integrarea în prestigiosul ansamblu al Filarmonicii, creșterea continuă a valorii înregistrărilor, iată doar câteva elemente definitorii pentru o carieră împlinită.

Îndemnul de a mă apuca de scris l-am primit de la sculptorul Ion Irimescu, mărturisește Gheorghe Mușat. Impulsul atât de puternic s-a concretizat în debutul (la 72 de ani!) cu volumul Amintirile mele despre Erich Bergel (trei ediții – 2007, 2008, 2009), urmat apoi de Lumini și umbre (2007), De-ale muzicienilor și nu numai… (2009, 2010, 2016), Trompetist pe scena vieții (2015), precum și cartea care ne-a atras acum atenția, apărută într-o primă ediție în 2012 la Editura Ecou Transilvan din Cluj.

Lucrare de referință, izvorâtă dintr-un profund respect și un atașament autentic, cartea abordează într-un mod personal subiectul Antonin Ciolan, până la această monografie insuficient cercetat, neîndestulător aprofundat. Volumul punctează treptele firești ale devenirii muzicianului (de la a cărui naștere s-au împlinit în ianuarie 135 de ani): copilăria și școala, studiile de specialitate la prestigioasele și riguroasele școli din Dresda, Leipzig și Berlin, unde aprofundează contrapunctul, fuga, compoziția și dirijatul cu profesori celebri, întoarcerea la Iași, piatră de încercare a puterilor și de amară poticnire a sufletului (unde reorganizează orchestra Conservatorului și ctitorește formații corale), căsătoria cu Elisabeta/ Eliza Cristescu, activitatea muzicală de la Chișinău și Odessa, înființarea Filarmonicii ieșene.

Impresionează subtilele decupaje dintr-o geografie culturală, în care locul devine parte intrinsecă a sufletului care știe să intre în rezonanță cu spațiul și timpul: Vizitând acum câțiva ani lașul și ascultând un clopot ce bătea în depărtare, Celibidache îi spunea unui prieten: „Mă uimesc ce perfect sunt acordate cu vechimea orașului, cu zidurile Goliei, cu mănăstirile de pe dealuri…”

Aproape șase decenii de documentare generează o minuțioasă reconstituire istorică a unor epoci vrâstate cu lumini și umbre, din care nu lipsesc episoade dramatice, marcante: În 1916, fiind locotenent în Regimentul 4 Vânători Iași, a fost numit comandant de companie și a plecat pe front. A fost rănit și a rămas acoperit de pământ până a doua zi, când a fost găsit inconștient și transportat imediat la un spital. A revenit la viață, dar a trecut mult timp până să-și revină după acel șoc. După ce s-a restabilit, și-a reînceput activitatea la Societatea Muzicală din Iași, unde îl așteptau multe obligații.

Căutător asiduu al perfecțiunii, Antonin Ciolan va avea de suferit mult din partea unor contemporani care nu i-au înțeles exigențele. Astfel, acuzațiile total nefondate de filogermanism și filorusism dau seamă de îngustimea și absurditatea gândiri unor slujbași mărunți ai culturii: alegerea opus-urilor de Bach, Händel, Beethoven, Schubert și Wagner li s-a părut unora o atitudine de înfeudare în slujba culturii străine. Nu au lipsit nici reproșurile legate de interpretarea consecventă a creației ruse (Glinka, Borodin, Rimski-Korsakov, Musorgski și Ceaikovski)…

Tot din perioada ieșeană, din păcate, nu au lipsit nici conflictele, bătălii cu oameni care i-au contestat înalta autoritate profesională sau morală (desigur, fără un suport real): …situația vieții muzicale a Iașului era complicată în acea perioadă și datorită faptului că au existai diferite persoane care au dorit să-și exercite autoritatea prin funcțiile deținute, mai mult decât ar fi fost necesar. Sunt de amintit aici cele din jurul Societății Muzicale „George Enescu”, generate de orgoliul dirijorului Mircea Bârsan, sau cele în care a fost etichetat cu prea multă ușurință de către Zoe Mârzescu: D-l Ciolan, o afirm, este o creație a mea, a fost de o cinste perfectă și de o perseverență dusă până la paroxism. Un singur păcat mare are: este ambițios și ,, regionalist”, necazurile culminând cu timpul petrecut într-o neașteptată detenție, cu verdictul crunt și nedrept de „criminal de război”…

Cele mai luminoase pagini din carte sunt cele ale perioadei cu adevărat faste, cea a mutării în Clujul adoptiv, locul unde Antonin Ciolan se va împlini ca dirijor, fondator al Filarmonicii și profesor universitar, unde și astăzi memoria îi este cinstită prin concerte aniversare, lansări de carte și conferințe, spațiu vegheat de bustul dirijorului, altă operă reprezentativă a sculptorului Ion Irimescu.

Desigur, restituirile se aglutinează în nuclee de sensibilitate și centre de forță, în contextualizări, în evocări ale celor apropiați și mărturii ale celebrilor dirijori invitați în centrele de cultură muzicală ale României. Volumul vădește ambiția și bucuria exhaustivității și are la bază o cercetare acribioasă sprijinită pe o colecție impresionantă de documente inedite, adunate din arhiva Muzeului de Istorie a Moldovei din Iași, din arhiva Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, precum și din colecții particulare: fotografii alb-negru, de o expresivitate aparte, scrisori, articole din presa vremii, acte personale, numeroase afișe de concert. Regretăm că ediția aceasta a volumului nu a apărut însoțită de un CD cu înregistrări reprezentative ale celor mai importante creații muzicale dirijate de către Antonin Ciolan, pentru a obține o imagine completă și complexă a acestuia…

În toate paginile este prezentă o subtilă emoție, o rezonanță afectivă a discipolului, o fervoare a recuperărilor, a salvării amănuntelor revelatorii de la uitare. Se conturează astfel portretul unui om de o uriașă forță interioară, ce a suferit drama unei existențe captive în propria-i valoare, dar care nu a făcut rabat niciodată de la principiile personale, oricât de mult 1-a costat consecvența, care a ars întreaga viață conform principiului dirijoral căruia i-a dat supranumele, caracterizat printr-un dinamism uluitor: ciolanissimo.

Mihaela GRĂDINARIU

[„Cronica veche”, nr. 4 (87), aprilie 2018]