Editura JUNIMEA și revista SCRIPTOR vor fi prezente, în perioada 31 august – 4 septembrie, la Salonul Internațional BOOKFEST Chișinău, împreună cu unele dintre cele mai mari edituri din România și Republica Moldova. Forumul cărților se bucură de înaltul patronaj al Președintelui Republicii Moldova, Maia SANDU și al Președintelui României, Klaus IOHANIS și va fi onorat de personalități culturale de anvergură de pe ambele maluri ale Prutului (Adrian CIOROIANU, Radu PARASCHIVESCU, Bogdan CREȚU, Spiridon VANGHELIE, acad. Mihai CIMPOI și alții).
La ediția a 5-a, în agenda evenimentelor au fost înscrise patru evenimente, denumite generic Semnale editoriale junimiste, prezentări de cărți publicate recent:
- miercuri, 31 august (18:30-19:30)
- Dimitrie CANTEMIR (Legende și istorioare orientale, colecția Memoria clepsidrei) și Nichita STĂNESCU (Cuvinte pentru templul meu,
colecția Mousaion), proiecte coordonate de prof. Elvira SOROHAN).
- Ion ȚURCANU, Nadejda, colecția Ficțiune și infanterie
- Mircea V. CIOBANU – Biblioteca, colecția Exit;
- Gheorghe IORGA – Când muzele mai purtau corset,
colecția Exit. Invitat – Iacob FLOREA (ICR Chișinău);
- vineri, 2 septembrie (15:00-16:00)
- Colecția Eminesciana, emblemă a editurii Junimea, va fi prezentată de Acad. Mihai CIMPOI.
Apariții recente în colecție:
- Eminesciana nr. 100, Titu MAIORESCU, Epoca Eminescu;
- Eminesciana nr. 104, Doru SCĂRLĂTESCU, Cercul și sfera:
- Eminesciana nr. 105, Valentin COȘEREANU, Christian Wilhelm SCHENK, Eminescu. Afinități lirice de tinerețe. 1869-1874.
- Leo BUTNARU, Pasiențele purtătorului de oglinzi, colecția Exit.
- Nicolae ESINENCU, Jurnalul unui scriitor (1972-2012) – Ediție inedită,
coordonată de Vitalie RĂILEANU, colecția Mousaion.
- sâmbătă 3 septembrie (11:00-12:00)
- Radmila POPOVICI, n ceruri odată, colecția Exit. Invitată – Oxana GHERMAN.
- Cătălin TURLIUC, Istoria ilustrată a Francmasoneriei din Moldova istorică, vol I-II,
colecția Historia magistra vitae.
- Ianoș ȚURCANU, Ironii sentimentale. Aforisme, colecția Exit.
- Andrei NOVAC (online), De mâine suntem pământ fierbinte. Antologie 2001-2021,colecția Exit.
- duminică, 4 septembrie (13:00- 14:00)
- Cvartetul VOCES. Destinul excelenței, colecția
Participă Dan PRELIPCEAN, membru fondator al cvartetului celebru.
În fiecare ediție de Semnale, va fi prezentat albumul Cernăuți – 105 ilustrații adnotate, colecția Biblioteca Iași, coordonat de regretatul acad. Vasile TĂRÂȚEANU (1945-2022) în colaborare cu Marin GHERMAN (Cernăuți).
Numărul 9-10 (septembrie-octombrie)/ 2022 al revistei SCRIPTOR, proaspăt apărut, va fi la standul editurii și în programele junimiste de pe scena Salonului.
Misiunea de amfitrion al evenimentelor proiectate va fi îndeplinită de Ioan RĂDUCEA, scriitor, redactor-colaborator la Junimea-Scriptor. Cei mai mulți dintre autorii cărților care vor fi semnalate vor participa la dialogurile cu vizitatorii ediției BOOKFEST Chișinău 2022.
Editura JUNIMEA și revista SCRIPTOR sunt reprezentate la Chișinău de Tudorel HATMANU (contabil-șef), Cătălin-Narcis DĂNILĂ (marketing-difuzare) și de Mihai PRICOP (inspector, Municipiul Iași), invitat special al organizatorilor.
Pagina de Facebook Editura Junimea și site-ul www.editurajunimea.ro vor publica informații despre participarea JUNIMEA-SCRIPTOR la BOOKFEST Chișinău.
Comenteaza
You must be logged in to post a comment.