În „Omul gordian”, Ianuarie-Raul Iordăchiță scrie o poezie reflexivă, căutând drumul dinspre nimic spre ceva pe „șleaul de sud”, într-un topos nou al liricii noastre de azi, la Orehanovitza, în Poetry Valley, unde aprinde piramide de foc și semnează „conștient/ testament, cu fluidul biotic al Dunării de Severin/ avant de mourir”. Poetul se caută în figura expatriatului din acel spațiu de identificare, explorând artefacte „din nivelul arhaic” și „amintiri legendare”, îl învață pe Alexandru – alte lecții pentru Delfin – diferența dintre a culege și a fi cules, „imită” tristețea, privind înapoi, la „hoiturile” zilelor trecute, ieșite din uz, alternând „lăcomia crâncenă de viață” cu gândurile neliniștite dintr-o gară unde nu sosește nimeni, pe un calendar al stărilor poetului și poeziei, sceptic, bazându-se doar cu prudență pe cuvinte, forțează, cu măsură, licențe poetice și descoperă semnificații noi în învelișul sonor al semnificanților inventați în interogații active adresate lumii și sinelui. Ianuarie-Raul Iordăchiță este, cum el însuși spune, fericitul din zodia albă a poeziei.

Ioan HOLBAN

 

 

Fiind Amintiri și nu jurnal, memorialistica lui I. Negruzzi este un text sintetic și corect despre viața internă și cea manifestă, radiantă, în aria culturii românești a „Junimii” ieșene. El a împrumutat întâlnirilor literare ceva din umorul său vital, îngăduind ironia spontană, mizând pe efectul vesel al anecdotelor.

Textul nu e ordonat cronologic, dar nu lipsesc din amintiri datele cronologice importante din istoria acestui crucial fenomen cultural desfășurat, pe multiple planuri, în perioada ieșeană: literar, lingvistic, educațional.

Amintirile lui Iacob Negruzzi istorisesc întâlnirea fericită a intelectualității românești, formată la Viena, Paris sau Berlin și care, revenită în țară, a colaborat substanțial la procesul de modernizare a culturii naționale.

Elvira SOROHAN