Încerc să aflu dacă, odată cu timpul, trăirea la nivelul gândului devine conștientizare, ori conștientizarea intrată în ,,malaxorul” gândului este capabilă să provoace profunzimile fluxului creator, în așa măsură încât un poet consideră că nu riscă prea mult dacă încearcă să caute noi modalități prin care să iasă în fața cititorului, să-l atragă de partea sa.

Valentin Busuioc, născut la 6 iunie 1965 în Buhuși, județul Bacău, este un poet cu experiență literară. A debutat editorial în 1993 cu volumul ,,111 poeme”, Editura Muntenia. La intervale rezonabile de timp, autorul a publicat opt volume de versuri, la care se adaugă un volum de teatru, Epoleți cu busolă (Editura Nouă și Asociația Scriitorilor București, 2006). Vortex (Editura Eminescu, 1999), Bărbatul din Calea Lactee (Editura Eminescu, 2004), Orașul văzut prin oglindă (Editura Tracus Arte, 2014), Linia vieții (Editura Tracus Arte, 2016), sunt câteva dintre cărțile de versuri publicate de poet.

În cartea publicată recent Coli de scris (Editura Junimea, Iași, 2018), căutările poetului într-o manieră atât de personală, nu au un singur centru liric. Viziunea asupra vieții reale, se suprapune adesea cu cea imaginară. ,,Doamne / puţini ştiu că / moartea este delta în care viaţa strânge tot ce-i mai bun / dar şi mai puţini ştiu / că şi eu am trecut prin san sebastian /m-am rugat pentru cei care stăteau lângă tine la masă / privind în gol pe fereastră // statuia ta îşi arunca umbra peste oraş / capul tău acoperea catedrala / iar mâna / străduţa fără nume / pe care dimineața alergam înspre plajă // pe degetul tău mic / eram prima picătură de sânge / ce voia să se piardă în mare // un peşte uriaş mă aştepta liniştit / în adâncuri / un altul / de pe-o farfurie albastră / te privea prin mine / ca printr-o fereastră” (San Sebastian).

Alcătuirea acestei cărți, îmi pare interesantă, poemele celor trei secțiuni, I – coli de scris, II – inima colii de scris și III – sufletul colii de scris, se află într-un echilibru surprinzător. De fapt, întreaga carte este un ,,imn” închinat colii de scris. Nu știu prin ce împrejurări, poetul s-a hotărât să scrie aceste poeme pentru și despre coli de scris, însă dincolo de strădania lui de a sta în fața colii imaculate așa cum ar sta în fața unui personaj, este vizibilă dorința sa de a pune în prim – plan aceste elemente neatinse de nimeni și de nimic, considerându-le suportul pe care își poate așeza și ocroti sufletul lui de poet sensibil, atent la lucrurile mărunte din jurul lui, dar și la interferențele din planul creator. Poate că visul a fost factorul declanșator al ideii de-a scrie aceste poeme. ,,azi-noapte am adormit mai greu / însă m-am trezit fericit // m-am visat o cârtiță de hârtie / cârtița de hârtie e foarte subțire și transparentă / umblă numai prin interiorul colii de scris / și se hrănește într-un mod misterios / de îndată ce miroase o poezie / mintenaș pornește pe urmele ei // dar nu se hrănește cu cuvinte / cum lesne ne vine a crede / dacă ar face asta / i-am vedea gura / literele ar da-o de gol // nu / cârtița de hârtie mănâncă doar învelișul cuvintelor / coaja lor // ea nu are pereche și nici copii / deşi poeziile pe care le aduce pe lume / îi spun mamă / şi o strigă din fiece colţ de hârtie mai ales din cele mototolite şi aruncate la coş // nu e veselă / nici tristă / seamănă întru totul cu poetul / pe care îl are în pază / care tot crede că scriind / într-o zi o să aibă și el aripi / cu pene una şi una / precum cea care pluteşte deasupra colii de scris / în căutarea cârtiţei de hârtie” (Cârtița de hârtie).

Valentin Busuioc mânuiește detaliile cu multă pricepere, poemele acestei cărți fac parte din planul existențial al poetului, în care sentimentul însingurării este destul de apăsător. Chiar dacă la un moment dat, autorul se identifică cu o cârtiță de hârtie, poetul reușește să creeze starea de emoție necesară încât discursul lui poetic devine credibil. Până la urmă, în universul colii de scris încape atât îndoiala cât și exuberanța, căința dar și rugăciunea. Viața și moartea, cele două teme fundamentale, nu sunt ocolite de autor nici de această dată, ci mai mult, autorul vine cu o definiție surprinzătoare: ,, (…) // moartea e o apă / totul e să mergi pe ea / nu să o bei”(Mersul pe apă). Destule poeme ale acestei cărți mă determină să gândesc la o inteligență depresivă, inteligență de care autorul este conștient, o controlează punând-o în slujba actului creator, demonstrând prin aceasta că stabilirea viziunii sale artistice depinde doar de voința lui. ,,când mi-o veni vremea / o să mă transform într-o coală de scris // voi / cei care m-ați cunoscut / să mă faceți un avion de hârtie / să mă aruncați de la unul la altul / din ce în ce mai des / și mai repede / până când voi lua foc // în acea lumină / să-mi recitiți poeziile / așa cum odinioară străbunii / neavând o bucată de geam afumat / priveau eclipsa soarelui / uitându-se în ochii orbului (Testament).

Coli de scris este o carte interesantă, iar poetul Valentin Busuioc nu ezită să ne ofere noi provocări literare.

Niculina Oprea

[„Neuma”, nr. 1-2 (15-16), ianuarie-februarie 2019]

Post Views: 27