Aureliu Busuioc, Hronicul Găinarilor

„Cărțile lui Ion Druță, Vasile Vasilache, Vladimir Beșleagă, Aureliu Busuioc, așa cum consemnează critica literară, reprezentau avangarda din spațiul Republicii Moldova, scrierea unei generații, unei școli, unei gândiri și simțiri unitare”, scrie Vasile Iftime, în Pactizând cu Aureliu Busuioc, una din puținele cărți consacrate prozatorilor/ prozei basarabene de azi. „Aureliu Busuioc a reușit să ia distanță și să se detașeze de grup”, scrie în prefața volumului Vasile Iftime: a reușit să se detașeze de grup, adică să „pactizeze cu diavolul”. În primul rând, e abandonată solemnitatea, supunerea față de model, tentația de a fi în literatură alături de iluștri înaintași. De a scrie pentru și pentru și pentru. Aureliu Busuioc e ironic, sarcastic, „pactizează cu diavolul”. Hronicul pe care cei foarte mari, de la Neculce sau Cantemir, l-au destinat faptelor domnitorilor, cartea sacră a națiunii, e pentru Aureliu Busuioc, al găinarilor. Cum a „pactizat cu diavolul” Aureliu Busuioc? Spune prozatorul: „Sunt basarabean. Cu asta am spus totul. Și anume aici ar trebui să pun punct, dar… Dar mai sunt niscai chițibușuri, pentru că una e să fi fost basarabean la începutul secolului nouăsprezece și cu totul alta e să fii la jumătatea veacului douăzeci.”. Nu e doar cel care a trăit în Basarabia, ci a fost și în România. În Banat. „E și mai trist, dacă ești basarabean refugiat în Banatul românesc, în anii ’950, unde ai fugit de trupele sovietice. Mihai Olteanu (el este Aureliu Busuioc), student în anul trei la Agronomie în Timișoara, află că părinții și surorile sale au fost prinși (basarabenii erau căutați și vânați de oficialitățile komuniste române și predate celor sovietice sau vânate direct de sovietici pe teritoriul României) și trimise în Rusia. Pentru a-și căuta părinții se prezintă la reprezentantul rus al Comisiei Aliate de Control pentru a se repatria”. „Calvarul întoarcerii acasă în anul 1952 și intrarea într-o realitate de groază, într-o altă țară decât cea pe care ai cunoscut-o ar suna ca o descriere pudică. Tânărului student i se stâlcește întâi numele, apoi biografia, apoi iubirea, apoi prietenii, apoi serviciul, apoi studiile. I se propune să fie informator KGB, refuză inițial, e nevoit să accepte mai târziu, este chemat de Mișa de la KGB la Bariera Sculenilor din Chișinău. Mihail Oltean a fost găsit spânzurat”. „Era toamna anului 1953”. Cam acesta ar fi rezumatul romanului Pactizând cu diavolul, roman autobiografic. Până la un punct. Autorul își amintește în mai multe rânduri de felul în care a trăit – în felul în care s-a trăit – în Banatul acelor ani. Sau în Timișoara, ani în care, la liceul Diaconovici Loga, participa la evenimentele orașului. „N-am fost unul dintre cei mai grozavi la geografie, dar câte ceva tot mai țin minte, Banatul!… Grânarul țării! Poate chiar al Europei… și al naibii, manualul nu mințea. Pentru localnici, războiul avea loc undeva în Abisinia sau în Patagonia, foamea în India sau în lenea de a te ridica până la telefon să comanzi ceva la restaurantul din apropiere. Și dacă primul val, basarabenii și bucovinenii mai meritau compasiune, oricum, se vedea că nu vin cu mâna goală, au muncit, au adunat câte ceva, ceilalți, care au premers puhoiului de soldații străini, moldovenii de dincolo de Prut, fugiți nu doar din cauza măcelului, ci și de spectrul hâd al foametei, sosiți doar cu ce brumă își mai acopereau goliciunea, ei bine, aceștia începeau să-i pună pe gânduri. Țin minte, orașul de la care nu-ți puteai lua ochii, orașul acela pe ale cărui străzi te puteai culca, fără teama că‑ți prăfuiești hainele, începea să pălească cu fiecare zi, cu tomberoanele și coșurile de gunoi răsturnate și căutate resturi de mâncare și chiștoace: prin mulțimea ce se purta la toate orele îmbrăcată ca de sărbătoare, licăreau tot mai des și mai insistent trențele sărăciei și mizeriei, alături de uniformele subțiri, neîngrijite și străine, apărute după augustul acela de pomină. Lunile acelea lungi de jafuri, violuri și cântece născute din alcool, ulițele nopții pustii și înspăimântate, blestemul desperat al doamnei Balint, prima noastră gazdă…. Rușii voștri, voi i-ați adus, înghiți-v-ar focul iadului să vă înghită! Au început abia în octombrie, pe la jumătate, cursurile, n-ai uitat. Liceul era de elită, acum însă activând în două schimburi, cu clase paralele pe toată linia. Refugiații”. Sunt pagini în care scriitorul ne oferă, cum nu-mi amintesc să o fi făcut vreun scriitor al orașului – al Banatului – un timp rău. „Busuioc este printre puținii scriitori de pe la noi, care au înțeles că e mai eficient, mai patriotic, până la urmă, să scrii bine românește, decât să bocești în articole interminabile, scrise confuz și primitiv, destinul limbii române în Basarabia”, scrie Vasile Gârneț într-un articol din anii ’90, din anii în care războiul dintre generații în literatura din Republica Moldova părea că ia amploare. Vasile Gârneț, poet, eseist, critic de primă linie, era acuzat că nu scrie cum se cuvine despre „înaintași”. De fapt, Vasile Gârneț nu e singurul: „Aureliu Busuioc introduce în circuit (în circuitul literaturii din Basarabia, n.n.) proza urbană, proza modernă. Personajul lui e un tip cinic și ironic, limbajul lui e unul superior, fin, elegant, subtil, nuanțat. De la Singur în fața dragostei, scriitura narativă din Basarabia nu a mai cunoscut atâta ironie și persiflare malițioasă pe seama cititorului, a personajelor și a scriitorului decât în romanele sale”, scrie unul dintre cei mai importanți comentatori ai literaturii basarabene, Mircea V. Ciobanu. „Ironia și persiflarea malițioasă” fac parte din formula de lucru a romancierului. Revista la care se angajează Mihail Olteanu e condusă de un analfabet, Olteanu devine negrul lui, iar analfabetul devine lider al breslei scriitoricești. Înnobilarea politică. e tema principală a parodiilor din Vremea găinarilor, dar și din Unchiul de la Paris. Ce se întâmplă cu ilegaliștii, cum trec ei prin confruntările cu Siguranța, cum pleacă să câștige bătăliile în Spania anilor 30? Hronicul Găinarilor e titlul care ar putea cuprinde părți întinse din opera lui Aureliu Busuioc, prozator înscris în paradigma anti- a literaturii țărilor odinioară comuniste.